San Francisco şi atmosfera din această metropolă, este descrisă în puţine cuvinte de cântecul San Francisco interpretat de Scott McKenzie.
“If you’re going to San Francisco,
Be sure to wear flowers in your head.
If you’re going to San Francisco,
You’re gonna meet some gentle people there.”
Nostalgia se împleteşte deopotrivă cu nonconformismul. O antiteză la binom.
“All accross the nation such a strange vibration!”
Este unic, complet diferit de haotica New York, vedeta Los Angeles sau exotica Miami.
O metropolă modernă, sediul coloşilor Microsoft şi Apple, pare “suspendată” în timp. Localizată chiar între splendide coline şi cele mai faimoase vii din Statele Unite, San Francisco te va primi cu braţele deschise pentru o experienţă americană “altfel”. Străjer este oceanul şi de aici şi atmosfera ventilată tot timpul anului. O haină de vânt K-way este un MUST chiar dacă vă planificaţi această aventură în timpul verii. Eu am plecat pregătită de acasă şi am folosit-o din plin chiar şi în miezul zilei.
Este un oraş în care dacă vă opriţi 4-5 zile nu vă veţi plictisi. Eu am avut mai puţin timp la dispoziţie însă cu siguranţă mă voi întoarce să îl “gust mai bine”.
Haideţi să dăm o tură prin această bijuterie!
Fisherman’s Wharf, Pier 39 şi gălăgioşii lei de mare
Fishermas Wharf este inima turistică a oraşului San Francisco. Eu am început aventura din acest punct. O stradă plină de localuri şi restaurante la capătul căreia veţi întâlni faimosul semn Fisherman’s Wharf. În această zonă puteţi servi faimoasa supă de crab şi delicioasele sandwich-uri cu homar. Preţurile sunt destul de mari, însă vă recomand să le încercaţi.

Mergeţi pe jos, până la Pier 39. În drumul vostru veţi întâlni boutique-uri ce vând tot felul de lucruri ciudate şi care vă vor atrage ca un magnet.

Cireaşa de pe tort sunt leii de mare. Întinşi pe platforme uriaşe, situate la câteva zeci de metri de mal, se bucură de soare. Din când în când vă vor oferi un salt în apă sau o ceartă pe cinste “pentru putere” în limbajul lor asurzitor. În ciuda aparenţelor, sunt foarte guralivi.

Alcatraz
Îndreptaţi-vă spre Pier 33, de unde la fiecare 15 minute pleacă ambarcaţiunile spre insula Alcatraz. Vă sfătuiesc să rezervaţi biletele online cu câteva luni înainte.
Insula Alcatraz este sediul celei mai faimoase închisori de maximă siguranţă din lume. Din anul 1963 a fost închisă şi în prezent este muzeu.
Atmosfera care se respiră este apăsătoare, sutele de pescăruşi (în spaniolă ALCATRAZ) fiind singurii ce dau viaţă acestui loc. Turul ghidat printre celule şi celelalte încăperi ale închisorii (cantina, biblioteca, etc.) este emoţionant şi veţi trăi sentimente contrastante. Ambientul sterp, anost unde erau izolaţi cei mai periculoşi detinuţi din Statele Unite şi poveştile despre tentativele de evadare eşuate vă vor marca.

Am ieşit şi în curtea exterioară, utilizată ca zonă de recreere şi vă mărturisesc că vântul bătea cu o intensitate incredibilă. De abia am reuşit să stau în picioare şi după 2 minute am intrat în fugă înăuntru. Şi era început de septembrie. Nu aş vrea să-mi imaginez cum este iarna.
Cable Car si Lombard Street
Cable Car sau autenticile tramvaie ce transportă localnicii şi turiştii pe colinele din San Francisco. Vă sfătuiesc să vă agăţati din mers pe scările acestui mijloc de transport extravagant?.

Faceţi un popas pe Lombard Street – Russian Hill, cea mai contorsionată stradă din lume. Russian Hill este formată din 8 curbe extrem de periculoase? delimitate de case colorate, alei înflorite şi copaci ciudaţi. Aceasta a fost construită în 1922 pentru a reduce înclinarea de 27% a colinei.

Nu-i invidiez pe cei care trebuie să parcurgă zilnic această alee.
Golden Gate si Sausalito
Cel mai faimos pod din America şi simbolul acestei metropole.
Este impresionant, impunător şi poate fi întrezărit din aproape orice colţ al oraşului.

Un portocaliu-roşiatic aprins, străluceşte în razele soarelui asemenea unei bijuterii. La apus puteţi face o croazieră pe canalul San Francisco şi admiraţi de aproape această capodoperă arhitecturală.
Battery Spencer este unul din point view-urile de unde puteţi admira de pe ţărm peisajul pitoresc asupra Golden Gate. Nu veţi fi dezamăgiţi. Vi-l recomand cu drag.

Şi ce o fi pe malul celălalt odată ce aţi traversat podul? Este plămânul verde al San Francisco-ului. Dacă aveţi timp la dispoziţie, îndrăzniţi şi faceţi o plimbare în Sausalito.
Cartiere fabuloase
Haight Asbury, cu ale sale faimoase Hasbury Street şi Asbury Street, a fost inima mişcării hippie din anii ’60. Cultura Hippie esta încă prezentă prin numeroasele boutique-uri flower power ce se pot întâlni la tot pasul şi prin luminile psihedelice ce dau viaţă cartierului după lăsarea întunericului.
În 1967, aici se năştea hitul Summer of love al lui Jimi Hendrix.
Mission District şi Balvery Alley sunt evidenţa spiritului multicultural şi multietnic al acestei metropole. Un cartier dedicat culturii underground şi faimos pentru picturile graffiti gigante. Un loc ce respiră aer cu influenţe latine.
Mission este culoare, viaţă, Nicaragua, Mexic. Pentru câteva ore vei uita că eşti în America.

Sursa: traveladdicts.net
După ce v-aţi fotografiat alături de desenele graffiti, îndreptaţi-vă spre zona Castro. Castro reprezintă inima comunităţii gay din San Francisco. Este o zonă frecventată în weekend de tinerii californieni ce servesc tipicul brunch american pe terase chic. Arhitectura te trimite cu gândul la influenţe spaniole. Iar punctul de atracţie principal este Rainbow Walk – o intersecţie stradală cu treceri de pietoni colorate în culorile curcubeului.

Comunitatea chineză din San Francisco, este recunoscută ca fiind cea mai mare din lume prezentă în afara Asiei. Chinatown este cu adevărat autentic. Pe lângă străzile burduşite de tarabe cu produse tradiţionale, se remarcă un bulevard decorat cu lanterne roşii chinezeşti ce flutură în bătăia vântului. Un loc prietenos şi haios. Am dat şi peste un tip ce a făcut o reprezentaţie artistică pe cântecul Jingle Bells. Şi era luna septembrie?.

North Beach reprezintă comunitatea italiană şi se distinge prin eleganţa şi multitudinea de localuri şi restaurante cu specific. La tot pasul am întâlnit tricolorul verde – alb – roşu.
Coit Tower şi Telegraph Hill
Cu siguranţă aveţi în minte imaginea grandioaselor observatoare cocoţate la ultimul etaj al zgârie-norilor în marile oraşe din Statele Unite.
Ok, uitaţi-le!
În San Francisco, panorama nu se vede de la ultimul etaj al zgârie norilor.
Panorama trebuie să o admiraţi din Coit Tower, un turn situat pe una din colinele oraşului, Telegraph Hill. Acesta este un alt aspect pentru care San Francisco este “altfel”.
Dacă vreţi o experienţă americană “altfel”, poposiţi în San Francisco pentru câteva zile.
“For those who come to San Francisco
Be sure to wear some flowers in your head
If you come to San Francisco
Summertime will be a love – in there.”
Te astept in lumea mea! Inscrie-te acum la newsletter si vei fi la curent cu toate noutatile Hoinarind prin lume.
Daca iti place proiectul meu nu uita sa imi dai Like pe Facebook, Follow pe Instagram si un Share acestui articol.
Multumesc!
Super… Multumim, Andreea!!
Ce fain scrii…. Felicitări!
Multumesc pentru incurajari si apreciere! Sper sa va fie de folos! Multe calatorii frumoase!