Jurnal de călătorie

Hawaii – o călătorie ce avea să-mi schimbe viziunea asupra stilului meu de viaţă

De peste 12 ani călătoresc în lung şi în lat. La început era clasica vacanţă pe care fiecare dintre noi şi-o planifică vara şi câteva city-break-uri presărate pe ici pe colo. Această vacanţă clasică a devenit cu timpul o nevoie. Simţeam că trebuie să ies din zona de comfort şi să mă confrunt cu situaţii limită pe care călătoriile organizate pe cont propriu  mi le scoteau în cale. Şi mărturisesc că nu au fost puţine. Bucurie, extaz, nelinişte, nesiguranţă sunt sentimente trăite ori de cȃte ori mă îndrept spre noi orizonturi.

Aventurieră!

Nu am crezut niciodată că aceste experienţe vor contribui în formarea mea ca om şi mai mult decȃt atȃt că-mi vor schimba ideea despre stilul meu de viaţă.

Îmi place să cutreier oraşe, să hoinăresc în mijlocul naturii, dar starea de bine pe care o am în momentul în care păşesc pe insule tropicale mă întregeşte ca om. Acolo mă simt eu fericită. Aer umed, soare cald şi oameni zȃmbitori.

O vizită pe Coasta de Vest a Statelor unite şi o săptămȃnă  în Hawaii a fost suficientă pentru a-mi spune “aşa vreau eu să trăiesc”. Este un vis, dar cine nu visează şi nu munceşte pentru visul său, moare pe dinăuntru.

Surf – sportul naţional din Hawaii

Vreau o viaţă în care 3 perechi de bermude, 2 de şlapi şi un costum de baie să-mi fie suficiente pentru un an întreg.

De ce Hawaii?    

Clima

De multe ori am impresia că într-o viaţă anterioară am fost o şopȃrlă. Ambientul cald şi umed, atȃt de greoi pentru unii, îmi place de mor. Mă relaxează.

Oamenii

Zȃmbete largi şi primitoare m-au întȃmpinat pretutindeni. Pare rupt dintr-o poveste, dar oamenii îmi păreau euforici. Mă intreb mereu care-i “cauza”. O fi clima, stilul de viaţă şi ritmul lent, peisajele ce-ţi bucură ochii la fiecare pas sau toate acestea  puse împreună !?

Hoinărind prin Hawaii
Hoinărind prin Hawaii – SUV-uri peste tot

Am incercat să mă amestec  printre ei şi să descopăr secretul. M-am oprit seara la apus pe plajele care se umpleau de localnici. Suv-uri vechi cu tabla mȃncată de nisip şi sare umpleau parcările şi pe alocuri îşi făceau loc pe plajă.

Zarvă, plăci de surf, coşuri de picnic, căţei, boxe cu muzica dată la maxim şi localnici ce-şi începeau a doua parte a zilei după muncă. Le-am admirat simplitatea cu care se bucurau. Se citea fericirea în ochii lor. Ţânci cu plăci de surf mai mari decȃt ei se avȃntau în spuma valurilor. Cȃinii mai curajoşi îi însoţeau iar cei mai timizi muşcau din valurile ce se spărgeau la mal.

Apus

Pe plajă, hawaiianii se relaxau cu un sandviş şi o bere pe ritmuri de reggae. M-am îndrăgostit iremediabil de această atmosferă şi am început să visez la cȃt de fain ar fi fost să mă fi născut acolo. Sau de ce nu într-o zi să trăiesc astfel: simplu şi fericit. 

Apoi, într-o seară, în timp ce mă întorceam spre motel din drumeţiile mele nebune am dat peste un cinema în aer liber. Un videoproiector şi o pȃnză de circa 5X5 metri poziţionate pe pajiştea din faţa unei bisericuţe au fost îngredientele perfecte pentru o seară ce o voi purta mereu in suflet. Filmul a fost în temă si vi-l recomanda cu drag dacă nu l-aţi văzut, Moana. Într-un colţ o hawaiancă getbeget vindea hot-dog şi băuturi răcoritoare la litru la numai 1$. Si nu am putut rezista tentaţiei.   

Spiritul Aloha

Odată ce păşeşti pe aceste insule, energia pozitivă te inundă din toate părtile. Atitudinea  optimistă şi zȃmbetul cald al locuitorilor te fac să uiţi de toate grijile şi să intri în lumea lor – Aloha be happy.

Am avut norocul să întȃlnesc ca recepţionieră la un B&B unde am stat, o nemţoaică şi mi-a împărtăşit modul în care odată ajunsă pe ţărȃm hawaiian viaţa i s-a schimbat şi a decis să “make a living” departe de hitlerismul ţării de origine. O vacanţă cu ceva ani în urmă unde şi-a cunoscut viitorul soţ şi a decis ca Hawaii este “acasă”. Soţul a devenit “ex” însă Hawaii este şi va rămane “acasă”. Însoţită de bulldog-ul francez, iubitor de fructe de orice fel (eu l-am surprins mȃncȃnd căpşuni) mi-a facut o introducere în originile spiritului hawaiian.

Credinţa spune că cele 7 insule principale formează sistemul Chakra al Planetei.

Harta Chakra

Fiecare dintre acestea se distinge prin unicitatea energiei emanate, astfel:

Big Island (Root Chakra) – siguranţă si echilibru;

Maui (Sacred Chakra) – parteneriat, intimitate şi emotivitate;

Lanai (Solar Plexus Chakra) – autostimă ş încredere;

Molokai (Heart Chakra) – iubire şi compasiune;

O’ahu (Throat Chakra) – comunicare; 

Kauai (Third Eye Chakra) – intuiţie şi inspiraţie;

Niihau (Crown Chakra) – spiritualitate.

Un sistem complet şi complex, cu un vibe profund, unde spiritualitatea este “mai vie” şi mai palpabilă decȃt oriunde altundeva pe acest pămȃnt.

Natura

Natura este impunătoare. Hawaii este un teritoriu variat din punct de vedere morfologic: munţi, coline, vulcani activi şi stinsi, zone aride, păduri tropicale şi plaje kilometrice cu nisip alb sau negru.

Na Pali Coast
Waimea Canyon (Kauai)

Pădurile tropicale adăpostesc o floră şi faună incredibile. Cascade la tot pasul ce te îmbie să faci salturi de pe vȃrfuri de stȃnci cu puţin curaj.

Vulcani maestoşi ce oferă peisaje lunare.

Apusuri incredibile ce-ţi bucură ochiul pȃnă la extaz.

Plaje superbe pentru toate gusturile.

Eu am făcut un hop-on, hop-off în avion, vizitȃnd în 10 zile 3 insule (Maui, Kauai si O’ahu). Incredibil de puţin timp. Dacă m-aş fi oprit încă cȃteva luni bune şi cu siguranţă aş mai fi lăsat în urmă locuri de vizitat. Cu siguranţă mă voi întoarce şi voi aprofunda cultura şi stilul de viaţă al hawaiianilor.

Este un loc de suflet pentru mine, ce m-a “zguduit” rău   şi m-a determinat să-mi doresc mai mult de la stilul meu de viaţă şi mi-a conturat mai bine ideea de fericire.

Fericire!

Acolo am plȃns în faţa unui apus de soare, am băut cea mai bună cafea cu iz de cacao, am mȃncat avocado local cot la cot cu găinile şi cocoşii localnicilor pe o plajă, am gustat din fructele produse pe insule, m-am bălăcit în valuri înspumate şi cascade cu apa rece de-ţi taia respiraţia şi am văzut o altă faţă a fericirii.   

Este un vis, însă viaţa pe o insulă tropicală mă întregeşte.

URMEAZĂ-ŢI VISURILE! ÎNTOTDEAUNA!

Te astept in lumea mea! Inscrie-te acum la newsletter si vei fi la curent cu toate noutatile Hoinarind prin lume.

Daca iti place proiectul meu nu uita sa imi dai Like pe Facebook, Follow pe Instagram si un Share acestui articol.

Multumesc!

Comments are closed.